Raluca Turcan, despre asemănări dintre cazul Bulai și lumea politică: ajungi acasă și plângi și te-ntrebi dacă merită să reziști

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a vorbit sâmbătă despre asemănările dintre cazul Bulai și lumea politică, spunând că „lumea politică este extrem de misogină şi de sexistă”. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, spune că lumea politică este extrem de misogină și de sexistă „Orice femeie

Gică Hagi a ieșit din beznă. Farul, prima victorie în acest sezon, într-un meci întrerupt de două ori

Farul a obţinut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 2-0 cu Poli Iaşi, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a patra, după ce jocul a fost întrerupt de două ori, în prima repriză din cauza nocturnei, iar în

Marius Tucă, declarații despre întâlnirea Ciolacu-Geoană: „Erau și alte mese, se puteau așeza în altă parte”

La câteva zile de la întâlnirea Ciolacu-Geoană care a stârnit o reacție dură din partea Elenei Lasconi, președintele USR, jurnalistul Marius Tucă a declarat că prim-ministrul și secretarul general adjunct al NATO „s-au purtat politicos” și că au vorbit „în general despre PSD”. 

„Cristi Chivu, un trădător”. Acuzații grave la adresa fostului internațional

Ioan Becali a lansat astăzi un atac la adresa a doi dintre foștii căpitani ai naționalei României, Cristi Chivu și Vlad Chiricheș. Cei doi, pe care i-a impresariat în trecut, au ales să colaboreze cu Pietro Chiodi, italianul cu care Giovani este în

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, despre factorii care ar asigura prezenţa partidului său la guvernare şi după alegeri

După ce la începutul lunii iulie declara că „Parlamentul va arăta oarecum la fel după alegeri”, liberalul Alexandru Muraru, preşedinte PNL Iaşi, a ajuns la concluzia că prezenţa partidului său la guvernare depinde de doi factori importanţi. Ce calcule face liberalul Alexandru Muraru

Petiție pentru a scoate hipismul de la Jocurile Olimpice. O campioană, filmată când lovea calul cu sălbăticie VIDEO

Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional Călărețul brazilian Carlos Parro a primit un avertisment pe motiv că ar fi cauzat „disconfortul inutil” al calului său în timpul unei probe de la Jocurile Olimpice, la Paris. Asta după ce pe adresa Federației Internaționale

Raluca Turcan, ministrul Culturii, declară că a ajuns să se umilească pentru bani cu ţârâita” de la colegii de guvern

Într-o emisiune la PrimaTV, Raluca Turcan a vorbit despre situaţia financiară dezastruoasă de la Ministerul Culturii, afirmând că a ajuns să se umilească în faţa colegilor de guvern pentru a obţine „cu ţârâita” banii necesarii organizarii diverselor evenimente culturale. Raluca Turcan se plânge

Djokovici – Alcaraz, finala de vis de la Jocurile Olimpice. Când are loc încleștarea titanilor

Tenismenul sârb Novak Djokovici (numărul 2 mondial) s-a calificat în finala probei masculine de simplu la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce l-a învins pe italianul Lorenzo Musetti (numărul 16 mondial), cu 6-4, 6-2, vineri, la Roland Garros, transmite Agerpres. Carlos Alcaraz

Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice. Victorie după 20 de ani VIDEO

După 4 medalii la Jocurile Olimpice – una de aur și 3 de argint – canotajul românesc își punea speranțele în echipajul feminin de 8 plus 1, intrat azi în competiție. Și Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia

Gaură în bugetul lui Ion Țiriac? Intră în scenă echipajele de 8+1 la Jocurile Olimpice. Programul de azi al românilor

Ziua de azi este ultima reprezentație a canotorilor la Jocurile Olimpice 2024, care vor lupta atât la feminin, cât și la masculin în probele-regine al acestei discipline, cele de 8+1. Tot azi vor mai intra în concursuri sportivii români la atletism, înot, polo,