Gorghiu: Populismul, lipsa de proiecte și soluții nu vor avea voturile pe care speră să le aibă pe 9 iunie

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a subliniat că PNL a contribuit la procesul prin care România a ajuns în spațiul Schengen, arătând că vor fi continuate eforturile pentru aderarea toatlă a țării. În contextul alegerilor din 9 iunie, ministrul a afirmat că acestea vor

Irina Begu s-a calificat în finala turneului de la Antalya (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului WTA 125 de la Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o pe japoneza Moyuka Uchijima cu 7-5, 6-2 în penultimul act, transmite Agerpres. Irina

Iohannis: „Sărbătoarea Învierii Domnului ne aduce împreună într-o comuniune a iertării şi a renaşterii”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de creştinii romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici. Șeful statului a subliniat că Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării și a renașterii.  Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu

Ion Țiriac are soluția cu care să oprească decăderea sportului românesc. Legea „imposibilă” pe care o cere

România nu mai reprezintă aproape nimic la nivel de echipe naționale, în aproape toate sporturile, dacă facem o comparație între ce am fost și ce am ajuns. În multe cazuri, explicațiile principale sunt lipsa banilor și cea de interes, dar o vină o

Ciolacu, la Forumul Moldova – România: E timpul podurilor de beton, dublate de cele comerciale și de capital

Premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, la Forumul investițional Moldova – România: Capital Bridges, organizat la București, că țara noastră va oferi suportul legislativ necesar Guvernului Republicii Moldova pentru a accelera procesul prin care MAIB, cea mai mare bancă din Moldova, vrea să se

Finala de Miami, miză uriașă pentru Sinner. Cine îi stă în cale în ultimul act al competiției din Florida

Italianul Jannik Sinner şi bulgarul Grigor Dimitrov s-au calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (Statele Unite), dotat cu premii totale în valoare de 8.995.555 de dolari. Jannick Sinner a pierdut un singur meci în acest sezon. Foto EPA EFE

Alin Nica anunță că va candida la CJ Timiș împotriva PNL-PSD

Șeful CJ Timiș, Alin Nica, a subliniat într-o intervenție la Digi24 că va continua să candideze pentru Consiliul Județean din partea unei alianțe de dreapta, urmând că vină cu o decizie în zilele următoare. Alin Nica a subliniat că va rămâne pe poziția

David Popovici, scandal demontat după ce a fost acuzat că a cerut bodyguarzi pe perioada Olimpiadei

Timp de două zile, presa a vuit după ce s-a aflat că David Popovici a cerut federației bodyguarzi pe perioada Jocurilor Olimpice și că va sta la un hotel luxos din centrul Parisului și nu în satul olimpic, alături de restul sportivilor. Înotătorul

Rareş Hopincă și Adrian Vigheciu sunt candidații Coaliției la Sectoarele 2 și 5

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a fost desemnat candidatul Coaliției la Primăria Sectorului 2, iar consilierul general Adrian Vigheciu la Sectorul 5. Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu va fi primarul general al Capitalei Foto: Arhivă „Rareş Hopincă la

Trupul lui Gabriel Zahiu, adus în România după 4 luni în care a zăcut într-o morgă din Suedia

Gabriel Zahiu, fost jucător al Stelei între 1975 și 1981, coleg cu Marcel Răducanu, Liță Dumitru sau Anghel Iordănescu, a murit departe de țară, în Suedia, în urmă cu 4 luni. Fostul fundaș s-a stins pe 20 noiembrie 2023, la trei zile după