Odobescu: România susţine utilizarea activelor ruseşti îngheţate în UE, în vederea reconstrucţiei Ucrainei VIDEO

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat că România susţine identificarea unei soluţii solide din punct de vedere juridic pentru a utiliza activele ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul Uniunii Europene, în vederea reconstrucţiei Ucrainei, relatează Agerpres. Luminița Odobescu, ministrul de Externe al

Patricia Țig, rezultat colosal la US Open: Prima victorie pe tabloul unui Grand Slam după 3 ani!

Cu cinci jucătoare pe tabloul principal de la US Open 2023, România are, deocamdată, un bilanț pozitiv, când trei dintre fetele noastre au și jucat deja în turul I. Exceptând marea dezamăgire furnizată de Irina Begu, despre care Adevărul a scris aici, Sorana

Semnificațiile deschiderii dialogului între AUR și oficiali ai Israelului ANALIZĂ

Întrevederea liderului AUR, George Simion, cu reprezentanți ai statului Israel, deși e contestată atât în România, dar și de presa de la Tel Aviv, date fiind poziționările controversate ale Alianței din trecut, are la bază calcule politice și diplomatice, spun specialiștii consultați de

Irina Begu, învinsă neaşteptat în primul tur la US Open

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă neaşteptat de germanca Tamara Korpatsch, cu 6-3, 6-2, marţi, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, la arenele Flushing Meadows din New York. Irina Begu Begu (32 ani,

Numărul angajaților la stat, pe funcții în teritoriu, iar în creștere. Cum arată ultimele cifre

Ultimele date oferite de Ministerul Finanțelor, aferente lunii iulie, arată că deși la per total numărul posturilor ocupate la stat a scăzut cu 994, în instituțiile din teritoriu tendința este tot de creștere. Boloș și Ciolacu au anunța desființarea posturilor vacante, dar recrutarea

Gigi Becali, amendă pentru „țiganul“ Coman: Starul FCSB-ului, jignit și ars la buzunar

La o săptămână după eliminarea din Europa a venit și primul eșec din campionat pentru FCSB, 1-2 cu UTA. Unul care lasă urme adânci, exact înaintea meciului cu ocupanta locului 2, Universitatea Craiova. Înfrângerea de la Arad, la care a contribuit și o

Iohannis: E îngrijorător că avem semnale că sunt elevi care consumă droguri. E o variantă introducerea de teste în şcoli

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este îngrijorător că tinerii consumă substanţe interzise, arătând că o variantă ar fi ca în şcoli să fie introduse testele antidrog. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea „Este un fapt îngrijorător, foarte îngrijorător că avem tot mai

Alertă de recorduri în Maramureș: Cine sunt marii câștigători ai etapei de Masters

A treia etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Masters a avut loc în Pasul Gutâi, acolo unde piloți de top s-au duelat pentru titlul de King of the Hill. Campionul de la Super Rally, Jerome France, a impresionat, doborând cu aproape

Ciolacu cere MAE un mecanism de monitorizare a oportunităților de afaceri cu alte state

Premierul Marcel Ciolacu a cerut Ministerului de Externe să vină cu un mecanism de monitorizare și integrare a oportunităților de afaceri cu alte state, subliniind că sunt necesare formulele cele mai eficiente pentru a nu irosi aceste oportunități. FOTO Guvernul României „România are

Gigi Becali susține că e ținta ungurilor: Numele celor doi frați care ar căuta să distrugă FCSB

În cadrul intervenției sale la Digi Sport, după înfrângerea cu UTA ( 1-2), Gigi Becali a vorbit, în primul rând, despre arbitrajul de la Arad. Și a insistat că penalty-ul gratuit acordat de George Găman a fost o decizie recomandată din camera VAR.